Luni, 17 septembrie 2012
Deschiderea noului an şcolar
cu mesajul d-nei Director SEB, prof. Nicoleta Dina:
„Bună ziua, tuturor!
Aş dori să vă spun câteva cuvinte în numele întregii echipe a Şcolii Europene Bucureşti.
După cei 11 ani de muncă susţinută sărbătorim deschiderea unui nou an şcolar care aduce elevilor noştri câteva noutăţi interesante. Cea mai importantă este faptul că, din acest an şcolar, elevii SEB vor învăţa în două sedii. Sediul de aici pentru elevii claselor până la clasa a VII-a inclusiv şi noul sediu, situat în Piaţa Victoriei, pentru elevii claselor a VIII-a, a IX-a şi a X-a. Ne bucurăm că şi anul acesta absolvenţii claselor a VIII-a au obţinut rezultate foarte bune ce le-au permis înscrierea la licee de prestigiu din Bucureşti, în cazul în care nu au ales să devină liceean la SEB. Locul celor mari a fost ocupat de „bobocii” claselor pregătitoare şi claselor I.
Ca şi până acum, în centrul atenţiei noastre va fi elevul, căruia dorim să-i oferim o pregătire academică la cele mai înalte standarde, însoţită de o dezvoltare fizică şi psihică armonioasă în care fiecare copil să se poată descoperi şi să-şi poată dezvolta cât mai multe talente sau aptitudini.
Ne propunem să formăm elevi bine pregătiţi, perseverenţi şi responsabili ce vor deveni tineri capabili să performeze în societatea actuală.
Anul acesta accentul se va pune în special pe pregătirea individuală, pe încurajarea originalităţii şi pe cultivarea disciplinei proprii.
Suntem o echipă de peste 100 de adulţi ce se vor ocupa de copiii dvs., astfel încât ei să crească frumos şi să întreacă în realizări pe părinţii lor sau pe profesorii care i-au pregătit. Nu-mi rămâne decât să urez tuturor un an şcolar de nota 10(zece)!”
Discursul doamnei Director SEB a fost urmat de Directorul adjunct SEB pentru învăţământul primar, Adina Stancu:
„Dragi elevi, părinţi şi bunici, Orice început de an este, fără îndoială, o experinţă emoţionantă, mai ales pentru cei mai mici dintre elevi. De aceea, vreau să le urez bun venit la şcoală boboceilor din clasa pregătitoare şi din clasa I.
Cu siguranţă sunt nerăbdători să descopere sălile de clasă, manualele, să-şi cunoască noii colegi şi să lege prietenii. Iar ceilalţi şcolari, sper să pună fără regrete lacăt vacanţei şi să rămână aceiaşi copii entuziaşti, receptivi,
creativi, dornici de cunoaştere. Să aveţi un an şcolar cu multe realizări!”
Festivitatea s-a încheiat cu mesajul d-nei Preşedinte ASEB, Ileana Bivolaru.
Primul clopoţel din acest an şcolar a sunat de două ori. Unul pentu elevii de la sediul din Băiculeşti şi un altul la sediul din B-dul Lascăr Catargiu pentru liceenii SEB şi elevii claselor a VIII-a. Indiferent de vârstă şi de locul în care ne-am aflat ne bucurăm că suntem la începutul unui nou parcurs şcolar, a unei noi perioade de acumulări ce
26 septembrie 2012
Aşa cum era de aşteptat, zilele acestea ne-am ocupat cu zel de ZEL - Ziua Europeană a Limbilor.
Dacă acest cuvânt vă duce cu gândul la sinonime cum ar fi: perseverenţă, sârguinţă, hărnicie, este perfect. Dar pentru noi, cei care iubim limbile străine, mai înseamnă şi Ziua Europeană a Limbilor.
Este o invitaţie spre descoperirea şi studiul altor limbi, pe care le avem mai aproape sau mai departe. Aproape sunt limbile care se predau la şcoală : engleza, franceza, germana şi spaniola. La SEB, elevii sunt privilegiaţi că îşi pot alege a doua limbă străină dintr-o paletă de două limbi romanice şi una germanică.
Îi încurajăm mereu pe copii să fie deschişi şi să înţeleagă că indiferent de nivelul de cunoaştere a unei limbi străine, câştigul este de partea lor, pot comunica mai uşor şi au avantajul de a şti mai mult decât alţii.
Profitând de participarea câtorva elevi SEB la o tabără lingvistică la Barcelona, am adus în discuţie un exemplu de altă limbă a Europei: catalana. Catalana face parte din familia limbilor romanice şi este foarte asemănătoare cu limba casteliană – cea care se predă în România şi cu limba română. Împreună am dezbătut titlul unui panou dintr-un spaţiu de joacă pentru copii: Àrea de joc infantil. Doar cuvântul àrea trădează faptul că nu este limba română, ci, ei bine, este catalană! Cei şase „catalani”: Diana R., Ella K., Iulia U., Mara M., Alex B. (cls. a VII-a D) şi Teo F. (cls. a VII-aB) au fost aplaudaţi la scenă deschisă pentru îndemânarea cu care au mânuit evantaiele, activitate „îndelung” exersată pe străzile cochete ale Barcelonei.
C l i c k p e b u t o a n e l e d e m a i s u s , p e n t r u n a v i g a r e r a p i d ă !
Încheiem spunând că, din fericire, elevii cunosc semnificaţia ZEL - Cătalina B. (cls.a VII-a D) a
recunoscut imediat afişul deja emblemă, pe care dna prof. Nana Panaitescu îl scoate la iveală pe 26
septembrie şi că începutul orei de română s-a transformat discret în ceea ce am intenţionat să fie încă de la început: o discuţie despre diversitate lingvistică şi culturală.
1 – 4 octombrie 2012
În această perioadă s-a desfășurat activitatea „Mein Deutschlandbild”, dedicată Zilei Naţionale a Germaniei, zi sărbătorită cu fast în spaţiul germanic și nu numai, în data de 3 octombrie 2012. Activitatea a fost desfășurată atât în cadrul orelor de curs, în data de 2 octombrie pentru clasele VIII-X și în data de 4 octombrie pentru clasele V-VII, cât și în cadrul cercurilor de limbă germană, în data de 1 octombrie pentru clasa a IV-a și în data de 4 octombrie pentru clasele II-III.
Scopul acțiunii a fost de a introduce elevii în universul unor altfel de cunoștințe despre spațiul cultural germanic, despre elementele definitorii ale acestei nații și în crearea unei punți de legătură între cunoștințele deja
sedimentate în conștientul fiecărui elev și lumea lingvistică și culturală în care se va avânta în anul școlar în curs. Obiectivele acestei activități au fost atinse, deoarece elevii şi-au manifestat entuziasmul descoperirii unei lumi noi și şi-au însuşit un bagaj considerabil de noi cunoștințe care le vor fi folositoare în viitor, nu doar în spațiul școlar ci și în viața cotidiană.
Produsele rezultate în urma desfășurării acestei activități, respectiv colajele realizate de către elevi, vor fi
păstrate de către profesor în vederea realizării unei expoziții, în viitorul apropiat, în cadrul unei alte manifestări.
10 - 12 octombrie 2012
Elevii claselor a V-a şi a VI-a au participat la un mic exerciţiu de creativitate în cadrul orei de biologie. Elevilor li s-a cerut, ca o temă distractivă pentru acasă, să creeze imaginea unui dovleac de Halloween, aşa cum pot ei mai bine şi mai ingenios, şi să scrie o mică poveste în limba engleză sau un mesaj despre
Sărbătoarea tuturor Sfinţilor, echinocţiu de toamnă şi pregătirea vegetaţiei pentru iernat.
Copiii au participat mai mult decât încântaţi la acest proiect haios şi au rezultat un frumos panou în faţa Laboratorului de Biologie cât şi unul pe hol la etajul al doilea.
Panoul de la Laborator a luat locul vechiului panou Alimentaţia sănătoasă, creat, ca o mică surpriză pentru copii, de doamna prof.Mirela Simionescu. Copiii au decis că titlul noilor panouri sa fie Pumpkin’s Parade şi ca toţi dovlecii să participe la un concurs pe bază de voturi, cele mai frumoase 3 creaţii urmând să primească premii surpriză.
30 iunie – 7 iulie 2012
Elevii din clasa a VI-a A, însoţiţi de dirigintele lor, Alin Lişman, au participat la Tabăra “Aventura în natură”, în localitatea Zărneşti. Fiecare zi a fost ocupată cu câte o activitate. Amintim “Căutarea de comori”, căţărare la panou, pe versant, vizită la LiBEARty Zărneşti
(rezervaţie pentru urşii ce nu-şi pot purta de grijă), aventura de la Aventura Parc Braşov, relaxare la Paradisul Acvatic Braşov şi vizita la Peştera Cetăţii.
CĂUTĂTORII DE COMORI de la a VI-a A
9 - 23 iulie 2012
Doamnele profesoare de limba engleză: Alina Lipovan şi Iuliana Dobrescu au însoţit 18 elevi ai Şcolii
Europene Bucureşti în Ascot, Anglia. După luni întregi de planuri, aşteptări şi emoţii, tabăra de vară de la St.Mary’s School a trecut iute ca gândul lăsându-i pe copii cu amintiri frumoase, prieteni noi, cunoştinţe noi şi cu dorinţa de a repeta această experienţă.
Cursurile de limba engleză, activităţile de după amiază, excursiile în locuri minunate (Castelul
Windsor, Londra, Hampton Court Palace şi Oxford) ne fac să spunem că a fost o experienţă interesantă, ne-am simţit foarte bine şi aşteptăm următoarea tabără cu nerăbdare.
SUMMER CAMP @ St.Mary’s School
18 iulie - 1 august 2012
Elevi de la SEB însoțiți de doamnele profesoare Nicoleta Călinoiu și Ana-Maria Obezaru au petrecut două săptămâni speciale în tabăra de limbă engleză din Stafford, în cadrul Universității Staffordshire din
centrul Angliei. Copiii SEB au cunoscut și interacționat cu elevi din Italia, Rusia, Spania şi Franța. În fiecare weekend, animatorii ne-au condus prin locuri pitorești din nordul Angliei precum York, Chester, Stoke on Trent, apoi în orașul-port Liverpool care a dăruit lumii trupa The Beatles, precum și în bătrânul și fermecătorul centru universitar al Albionului, Oxford.
S-au legat noi prietenii, am dansat și jucat în piese precum Frankenstein, am cântat alături de toți cei din tabără la Talent Show, am urmărit fascinați deschiderea Jocurilor Olimpice de Vară de la
Londra, am luat lecții de limba engleză, am intrat în contact direct atât cu tradițiile și cultura Angliei, cât și cu noile tehnologii pe care aceasta le dezvoltă în prezent. Rezultatele de la examenul Trinity au fost foarte frumoase și toți am fost mândri la final când s-au înmânat diplomele.
Pe scurt, a fost o tabără reușită din toate punctele de vedere și ne dorim să repetăm experiența.
SUMMER CAMP @ Staffordshire University
1 – 7 septembrie 2012
Copiii de la Clubul de Scrimă au participat la un cantonament de pregătire, la Complexul Sportiv Naţional Piatra Arsă. A fost o săptămână plină în care au făcut în jur de 4 ore de antrenament pe zi.
În fiecare dimineaţă au făcut antrenamente tehnice în sală şi în fiecare după-amiază antrenamente de pregătire fizică generală, pe stadion sau în pantă.
După o vacanţă lungă şi odihnitoare, cantonamentul la altitudine le-a prins foarte bine.
Dovada: rezultatele de la concursurile la care au participat în această toamnă.
Muschetarii SEB în cantonament la Piatra Arsă
PAŞI SPRE IB DIPLOMA PROGAMME
Şcoala Europeană Bucureşti face paşi mici, dar siguri pentru implementarea Programului de Diplomă al Organizaţiei de Bacalaureat Internaţional
(International Baccalaureate).
În septembrie, 2011, SEB a depus candidatura pentru a deveni Şcoală IB. Această candidatură presupune achitarea unei taxe anuale, pregătirea suplimentară a profesorilor selectaţi pentru implementarea
programului, armonizarea normelor, regulilor şi a curriculum-ului SEB cu cele internaţionale,
regândirea misiunii şcolii şi armonizarea ei cu cea a Organizaţiei de Bacalaureat Internaţional, dezvoltarea şi implementarea profilului IB cu elevii SEB, crearea unei politici de limbă.
Pentru a realiza cu succes acest demers s-au nominalizat coordonatorii IB DP. Aceştia sunt:
prof.Ana-Maria Obezaru
– Coordonator Diploma Programme
prof.Alina Lipovan
– Coordonator Teoria Cunoaşterii(TOK) şi
prof.Nicoleta Ion Călinoiu
– Coordonator CAS(Creativitate, Acţiune, Serviciu). În luna martie, coordonatorii menţionaţi au participat la un training de pregătire la Bruxelles, în Belgia, iar în luna iunie, profesorii Dana Ştefan, Nicoleta Ion Călinoiu şi Ana-Maria Obezaru au participat la un alt workshop de pregătire
la Zurich, în Elveţia.
Programul de pregătire profesională va continua în luna octombrie cu alţi şapte profesori:
dr.Irina Ion (Business and Management),
Cristiana Ciocănea (limba şi literatura engleză), Alin Lişman (matematică),
Mirela Simionescu (biologie),
Magda Capotă Morozan (arte vizuale), Ada Bogliş (limba spaniolă B) şi
În lunile noiembrie, 2012 şi martie-aprilie 2013, SEB va primi vizita de autorizare IB. Până atunci, şcoala noastră va elabora programele după care se va preda în cei doi ani de program, va prezenta elevilor şi părinţilor programul, va implementa politica de corectitudine academică şi va identifica în comunitatea locală societăţi, companii, firme dornice să se implice şi să susţină elevii SEB în programe cu scop caritabil pentru îndeplinirea celor 150 de ore de CAS – parte componentă şi obligatorie pentru obţinerea Bacalaureatului
Internaţional. Toate aceste proiecte trebuie avizate, studiate şi autorizate de IBO, până la vizita din primăvara anului viitor.
Este un proiect valoros care garantează un nivel academic ridicat al elevilor SEB, dar şi o dezvoltare armonioasă, creativă, psihologică şi socială a personalităţii elevilor promovând învăţarea prin
descoperire, prin acţiune manifestată logic, creativ, fizic şi psihic.
După cum bine ştiţi, şi anul trecut şcolar, în luna iunie, elevii SEB, pregătiţi de doamnele profesoare Nicoleta Ion, Irina Gîdea, Cătălina Erbaru şi Iuliana Dobrescu au participat
la examenele Cambridge KET şi PET obţinând rezultate deosebite.
Astfel, 92% dintre elevii care au susţinut examenul KET şi 74 % dintre cei care au susţinut examenul PET au fost recompensaţi cu diploma PASS WITH MERIT. Felicitări şi rezultate la fel de bune anul viitor!
29 – 30 septembrie 2012,
copiii de la Clubul de Scrimă au participat la Campionatul Municipal 2012, categoria 10-13 ani, individual şi au obţinut următoarele rezultate:
Locul 1 - Andrei Robciuc Locul 11 - Alexandru Băiaşu Locul 18 - Tudor Robciuc
La concursurile despre care am amintit anterior, la categoria feminin 10-11 ani, a participat şi Ana Hopulele din clasa a IV-aA, ea fiind cea mai nouă componentă a echipei noastre. Prezenţa ei în competiţie, ne-a lăsat o imagine foarte frumoasă, fiindcă Ana deţine o tehnică deosebită.
Pe 11 – 12 octombrie 2012, în urma participării la Campionatul Naţional de Speranţe (12-15 ani, masculin), Alexandru Băiaşu, din clasa a VII-aD, s-a clasat pe Locul 20, la individual, iar echipa sa pe Locul 4.
Având în vedere că limita superioară de vârstă a fost 15 ani, rezultatul este foarte bun.
C l i c k p e b u t o a n e l e d e m a i s u s , p e n t r u n a v i g a r e r a p i d ă !
Felicitări elevilor care au participat la ediţia a X-a a Expoziţiei „Brâncuşiana copiilor” organizată în perioada februarie-martie 2012 şi profesorilor de arte care au coordonat această activitate!
PREMIUL I – Udrescu Alexandru
PREMIUL al II-lea – Popescu Ana Victoria, Horhoianu Ioana, Vizireanu Ştefan,
Nacea Theodora
PREMIUL al III-lea – Popa Larisa, Volcov Emma, Samson Sara PREMIUL al IV-lea – Stanciu Ruxandra
Evenimentul se încadrează în şirul de manifestări artistice anuale, organizate în cinstea sculptorului român Constantin Brâncuşi. Concursul îşi propune premierea şi expunerea unor lucrări ale elevilor învăţământului preuniversitar din întreaga ţară. Competiţia pune accent pe originalitate, creativitate, noutate, dar nu pe cel al reproducerii operei brâncuşiene. Lucrările premiate au intrat în patrimoniul Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi”, Târgu Jiu.
au fost premianţii nominalizărilor la acest nou început:
Elevul Lunii:
Miruna Darie, clasa a III-a B Andreea Popescu, clasa a V-a B Teo Neguţ, clasa a VIII-a B Părintele Lunii: Dan Cîmpean Mihai Gherman Profesorul Lunii: Ileana Vîlvoi Ana-Maria Obezaru
În anul şcolar 2012 - 2013, în cadrul Concursului Evaluare Naţională în Educaţie, disciplinele evaluate sunt:
1. Matematică (clasele II - IX);
2. Limba şi literatura română (clasele II - IX); 3. Limba engleză (clasele III - IX).
ETAPA competiţională Matematică - iunie 2013 Lb. română - iunie 2013
La disciplina Limba engleză se vor desfăşura două etape de evaluare curentă: etapa I – de evaluare, etapa a II-a – de bilanţ an şcolar.
ETAPA I (evaluare predictivă) Lb. română - 13 octombrie 2012 Matematică - 20 octombrie 2012 Lb.Engleză* - 24 noiembrie 2012
ETAPA a II-a (evaluare curentă) Matematică - februarie 2013
Lb. română - martie 2013
ETAPA a III-a (evaluare de bilanţ) Matematică - mai 2013 Lb. română - mai 2013 Lb.Engleză* - aprilie 2013
Orice elev, indiferent dacă a participat sau nu la una sau mai multe etape de evaluare curentă şi indiferent de punctajul obţinut la o etapă anterioară, poate participa la etapele următoare.
La etapa competiţională (pentru disciplinele Limba şi literatura română şi Matematică) se califică doar elevii care îndeplinesc una dintre următoarele condiţii: au cumulat 280 de puncte, participând la toate cele trei etape sau au cumulat 200 de puncte, participând la
oricare două etape.
Pentru detalii vizitaţi www.evaluareineducatie.ro.
Organizator SEB, prof. Ileana Vâlvoi. C l i c k p e b u t o a n e l e d e m a i s u s , p e n t r u n a v i g a r e r a p i d ă !
C l i c k p e b u t o a n e l e d e m a i s u s , p e n t r u n a v i g a r e r a p i d ă !
Conducerea Asociaţiei Şcoala Europeană Bucureşti: Ileana Bivolaru – preşedintă a Asociaţiei SEB
Anca Piscanu – vicepreşedintă a Asociaţiei SEB
Cristian Bivolaru - membru fondator al Asociaţiei SEB Octavian Bivolaru – membru al Asociaţiei SEB
Echipa managerială SEB:
Preşedinte Asociaţia ASEB: Ileana Bivolaru
Manager financiar-administrativ ASEB: Laura Munteanu
Director ASEB: Alina Lipovan
Director adjunct ASEB: Liliana Alexandri
Director Tehnic şi Administrativ: Anda Maria Căpăţînă
Director SEB: Nicoleta Dina
Director adjunct SEB - învăţământ primar: Andreea-Adina Stancu
Director imagine: Ana Maria Panaitescu
Coordonator departament limba engleză: Irina Bărburiceanu
Coordonator consiliere şi diriginţi: Florenţa Teodora Rănaciu
Coordonator programe şi proiecte educaţionale: Daniela Ştefan
Coordonator IB: Ana-Maria Obezaru
Cadre didactice ale SEB:
Consiliere şcolară: prof. Florenţa-Teodora Rănaciu (coordonator), prof. Liliana Alexandri, prof. Alina Toth, prof. Raluca Zlatanov Comisia metodică a învăţătorilor:
Coordonator: Adina Stancu
Clasa pregătitoare A – Mihaela Corneţeanu Clasa pregătitoare B – Brînduşa Manolescu I A – înv. Andreea Oprea I B – înv. Mădălina Puran I C – înv. Dan Epure II A – înv. Adina Stancu II B – înv. Stela Vizireanu II C – înv. Laura Andrieş III A – înv. Alina Hriţcu III B – înv. Maria Scraba III C – înv. Anda Grigorescu IV A – înv. Mihaela Soare IV B – înv. Daniela Gatea IV C – înv. Ileana Vâlvoi
C l i c k p e b u t o a n e l e d e m a i s u s , p e n t r u n a v i g a r e r a p i d ă !
Comisia diriginţilor:
Coordonator: prof.Florenţa-Teodora Rănaciu V A – diriginte prof. Magda Capotă-Morozan V B – diriginte prof. Iuliana Dobrescu
VI A – diriginte prof. Alin Lişman VI B – diriginte prof. Andreia Dosaru VII A – diriginte prof. Georgiana Stoica VII B – diriginte prof. Alina Lipovan
VII D – diriginte prof. Irina Bărburiceanu VIII A – diriginte prof. Ionuţ Serban
VIII B – diriginte prof.Daniela Ştefan IX A – diriginte prof. Ileana Căprioară X A – diriginte prof. Bogdan Boşcănici X B – diriginte prof. Liliana Alexandri
Aria curriculară Limbă şi comunicare
Limba română: prof. Georgiana Stoica(coordonator arie), prof. Ileana Căprioară, prof. Andreia Dosaru,
prof. Dana Ştefan
Limba franceză: prof. Loredana Pană
Limba germană: prof. Dapfni-Ana Mihăilescu
Limba spaniolă: prof. Ada Bogliş, prof. Cătălina Buicescu Limba latină: prof. Ileana Căprioară
Comisia metodică a profesorilor de limba engleză:
prof. Irina Bărburiceanu (coordonator departament), prof. Cătălina Buicescu, prof. Nicoleta Călinoiu, prof. Cristiana Ciocănea, prof. Iuliana Dobrescu, prof. Irina Gîdea, prof. Andra Lămbeanu,
prof. Alina Lipovan, prof. Ana-Maria Obezaru, prof. Alexandru Oprea, prof.Kingsley Nwabia
Aria curriculară Matematică, Ştiinţe şi Tehnologii
Matematică: prof. Olguţa Navrescu(coordonator arie), prof. Cristina Dana Biţă
Matematică/Informatică: prof. Bogdan Boşcănici, prof. Alin Lişman, prof. Ionuţ Şerban
Informatică: prof. Mariana Violeta Ciobanu Fizică: prof. Nicoleta Dina, prof. Daniel Petria Chimie: prof. Mihaela Grigoriu
Biologie: prof. Mirela Simionescu, prof. Rodica Jidoveanu Educaţie tehnologică: prof. Mihaela Soare
Aria curriculară Om şi societate
Geografie: prof. Roxana Mocanu Enuş (coordonator arie) Istorie: prof. Nadia Sandu
Educaţie civică: prof. Mirela Stan Religie: prof. Ovidiu-Mihai Neacşu
C l i c k p e b u t o a n e l e d e m a i s u s , p e n t r u n a v i g a r e r a p i d ă !
Aria curriculară Arte
Arte vizuale şi design: prof. Magda Capotă-Morozan, prof. Ana Cristina Grigoroiu
Muzică: prof. Silvia Maxim
Pian: prof. Ştefan Lovin (coordonator arie), prof. Carina Lovin
Chitară: prof. Andra Stanciu Canto: prof. Teodora Jaworski Percuţie: prof. Bogdan Constantin
Actorie:prof. Cristian Negoescu, prof. Radu Moldovan
Aria curriculară Educaţie fizică şi sport
Educaţie fizică: prof. Ciprian Dolete (coordonator arie), prof. Ciprian Popescu
Personalul didactic auxiliar şi administrativ
Departament financiar-administrativ: Daniela Păşălan (contabil şef)
Minerva Cristina Ene (economist) Rodica Pădurariu (casier)
Asistent manager: Mihaela Ioan
Secretar: Adina-Mihaela Granici, Ana-Maria Filcu
Asistenţă medicală: dr. Marcela Diudea-Sinea, as. Nicoleta Moise, as. Cornelia Ionică
Şef departament tehnic şi monitorizare: ing. Florin Liviu Ioan Monitor Liceu SEB: Laurenţiu Tihu
Electrician: Mihai Pădurariu
Şoferi: Ştefan Marin, Marian Hanu, Cicerone Popa, Doina Iordan, Viorel Pătulea, Gheorghe Toma
Asistenţă şi îndrumare a personalului din bucătăria ASEB: Ştefan Banu
Bucătărese: Elena Borozan, Doiniţa Bărbuş, Camelia Klemisch Ajutor bucătar: Dona Valerica, Elena Tănase, Marioara Constantin, Neli Gianina Copcea
Comitetul reprezentativ al părinţilor SEB Şcoală primară
Clasa pregătitoare A: Iuliana Muşat, Diana Vlădescu Clasa pregătitoare B: Mihai Guştiuc, Radu Dumitru I A- Mihaela Bădescu, Reli Drăguţ
I B- Ana-Maria Nedelcu, Costinel Mănescu I C- Laura Timofei, Adriana Neacşu II A- Senia Costinescu, Bogdan Apeţean II B- Alin Cozma, Cristian Bejan
II C- Monica Apostolescu, Ruxandra Fotopdos III A- Reli Drăguţ, Laura Ciot
III B- Simona Muşat, Sebastian Banică III C- Camelia Răşinar, Cristi Enache
IV A- Madi Rădulescu, Daniela Andronache IV B- Roxana Ponta, Cristina Popescu IV C- Paula Stan, Iulian Puiu
Personalul didactic auxiliar şi administrativ
Întreţinere şi curăţenie: Georgeta Răileanu, Aura Drăghiciu, Rodica Zavaliche, Liliana Nemţanu
Pază: Societatea Profesională de Pază şi Protecţie STAR SYSTEMS.
Comitetul reprezentativ al părinţilor SEB Gimnaziu
V A- Bogdan Alexandrescu, Maria Maxim V B- Mădălina Păscuţ, Paula Popescu VI A- Cătălina Hotoboc, Raluca Stroe VI B- Mariana Simion, Bogdan Apeţean VII A- Cornelia Weselowski, Gina Cîmpean VII B- Mihail Huzuneanu, Valentin Moraru VII D- Dana Andronache, Andreea Radu
VIII A- Irina Ecaterina Julea, Ruxandra Ioana Robciuc VIII B- Mihai Gherman, Adriana Negulescu
Comitetul reprezentativ al părinţilor SEB Liceu
IX A- Roxana Pârvu, Alexandra Crina Chiriac X A- Ionela Antohi
CONTACTE ȘCOALĂ:
Aleea Băiculești 33, Sector 1, București 021-311-7770021-311-7774
CONTACTE LICEU:
Bulevardul Lascăr Catargiu 50, Sector 1, București 021-311-7772 0720-068-490 [email protected]